Ce se întreabă cel mai des

Debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să se adreseze tribunalului în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență, potrivit Legii nr. 85/2014. Insolvența este prezumată atunci când, după 60 de zile de la scadență, debitorul nu a plătit o datorie certă, lichidă și exigibilă mai mare decât valoarea-prag. Depășirea termenului poate atrage răspunderea personală a administratorului.

Cererea creditorului se comunică debitorului, care are un termen scurt pentru a formula contestație. În contestație se poate arăta că datoria nu este certă, lichidă și exigibilă, că este sub valoarea-prag, că a fost plătită ori că este contestată în alt litigiu. Termenul curge de la comunicare, este scurt și se pierde definitiv dacă nu este respectat.

În reorganizare, societatea continuă să funcționeze pe baza unui plan aprobat de creditori și confirmat de judecătorul-sindic, iar datoriile se plătesc după programul din plan. În faliment, activitatea încetează, averea debitorului este lichidată, iar sumele obținute se distribuie creditorilor în ordinea de preferință prevăzută de lege. Reorganizarea este posibilă doar dacă planul este credibil economic.

Trebuie depusă o declarație de creanță în termenul fixat prin hotărârea de deschidere a procedurii, însoțită de documentele justificative și de dovada achitării taxei de timbru. O creanță nedeclarată în termen se stinge, cu foarte puține excepții. După publicarea tabelului preliminar, creanța poate fi apărată prin contestație dacă a fost înscrisă greșit sau respinsă.

Da, în condițiile art. 169 din Legea nr. 85/2014, dacă se dovedește că prin fapte determinate — ținerea unei contabilități fictive, folosirea bunurilor societății în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea plăților — a contribuit la starea de insolvență. Răspunderea nu este automată: ea presupune o acțiune separată și dovedirea faptei, a prejudiciului și a legăturii dintre ele.

Legea nr. 31/1990 prevede limitativ cazurile: neefectuarea aportului după punerea în întârziere, frauda în dauna societății, folosirea bunurilor sau a semnăturii sociale în folos propriu, precum și amestecul fără drept în administrare. Simpla neînțelegere între asociați nu este motiv de excludere, dar poate justifica retragerea sau, în cazuri grave, dizolvarea.

Hotărârile contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în termen de 15 zile de la publicarea în Monitorul Oficial, de către asociații care nu au participat sau care au votat împotrivă și au cerut consemnarea în procesul-verbal. Pentru motivele de nulitate absolută, acțiunea este imprescriptibilă. Termenul de 15 zile este de decădere, deci verificarea datei publicării este primul pas.

Pentru creanțe certe, lichide și exigibile rezultate din înscrisuri, ordonanța de plată este de regulă cea mai rapidă: procedura este scurtă și taxa de timbru este redusă. Dacă debitorul contestă serios creanța, instanța respinge cererea și rămâne acțiunea de drept comun. Alegerea între cele două se face după cât de solide sunt documentele.

Rezoluția directorului Oficiului Registrului Comerțului poate fi atacată cu plângere la tribunal, în termen de 15 zile de la pronunțare pentru părți, respectiv de la publicare pentru terți. Plângerea nu suspendă executarea, iar în multe cazuri este mai eficient să fie remediată neregularitatea și redepusă cererea, dacă motivul respingerii este formal.

O clauză nenegociată direct cu consumatorul care, contrar bunei-credințe, creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Tipic sunt comisioanele fără contraprestație identificabilă și mecanismele de modificare unilaterală a dobânzii. Constatarea caracterului abuziv atrage eliminarea clauzei și, de regulă, restituirea sumelor percepute în temeiul ei.

Da. Contestația la executare se formulează în 15 zile de la comunicarea actului de executare, iar în cadrul ei se poate invoca inclusiv caracterul abuziv al clauzelor din contractul care constituie titlu executoriu. Se analizează în paralel și o cerere de suspendare a executării, pentru a preveni valorificarea bunurilor înainte de soluționare.

În principiu, legea aleasă de părți prin contract. În lipsa alegerii, se aplică regulile Regulamentului Roma I, care trimit de regulă la legea țării în care își are reședința obișnuită partea ce execută prestația caracteristică. Alegerea legii aplicabile și a instanței competente sau a arbitrajului este de făcut înainte de semnare — după apariția conflictului, nu mai poate fi negociată.

Ele stabilesc, printr-o abreviere de trei litere, cine suportă transportul, asigurarea și formalitățile vamale și, mai ales, în ce moment riscul pierderii mărfii trece de la vânzător la cumpărător. Alegerea greșită a regulii este una dintre cele mai frecvente surse de litigiu în vânzarea internațională de mărfuri, pentru că părțile presupun lucruri diferite despre același termen.

Un litigiu obișnuit la fond durează, în practică, între șase luni și doi ani, iar apelul adaugă de regulă încă un an. Durata depinde de gradul instanței, de numărul de părți, de probele necesare — expertizele sunt cel mai frecvent motiv de prelungire — și de încărcătura completului. O estimare realistă se poate face după analiza dosarului.

Taxa judiciară de timbru, care în litigiile evaluabile în bani se calculează la valoarea obiectului, onorariile de expert atunci când se dispune o expertiză și, uneori, cheltuielile cu executorul judecătoresc. Partea care pierde procesul poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată ale părții adverse, inclusiv a onorariului de avocat.

O apreciere onestă a șanselor se poate da după parcurgerea documentelor, iar ea va fi comunicată direct, inclusiv atunci când este nefavorabilă. Niciun avocat nu poate garanta rezultatul unui proces, iar o promisiune de acest fel este un motiv de îngrijorare, nu de încredere.

Arbitrajul presupune o clauză compromisorie sau o convenție arbitrală și este de regulă mai rapid și confidențial, ceea ce contează în litigiile comerciale cu miză reputațională. În schimb, costurile inițiale sunt mai mari, iar hotărârea arbitrală poate fi atacată doar prin acțiune în anulare, pe motive limitate. Alegerea se face, ideal, la semnarea contractului.

Contestația la executare se formulează, ca regulă, în 15 zile de la data comunicării actului de executare, iar termenul este de decădere. Prin ea se pot invoca nulități ale actelor de executare, prescripția dreptului de a obține executarea silită sau, în anumite condiții, apărări de fond. Este util și să se ceară suspendarea executării până la soluționarea contestației.

Termenul general de prescripție este de 3 ani și curge de la data la care titularul a cunoscut sau trebuia să cunoască nașterea dreptului la acțiune. Există numeroase termene speciale, iar unele acțiuni — cele privind drepturile nepatrimoniale sau acțiunea în revendicare a bunului imobil — sunt imprescriptibile. Prescripția poate fi întreruptă sau suspendată, dar numai în cazurile prevăzute de lege.

Dreptul de opțiune succesorală se exercită în termen de un an de la data deschiderii moștenirii, adică de la data decesului. Neexercitarea lui în termen atrage stingerea dreptului de a accepta. Dacă între moștenitori nu există neînțelegeri, dezbaterea se poate face notarial; altfel, partajul se cere pe cale judiciară.

În funcție de interesul dumneavoastră: executarea silită a obligației, rezoluțiunea sau rezilierea contractului cu repunerea părților în situația anterioară, ori daune-interese pentru prejudiciul suferit. Primul pas este de regulă o notificare de punere în întârziere, care este uneori o condiție de admisibilitate a acțiunii și, adesea, suficientă în sine.

Contestația la executare se formulează, ca regulă, în 15 zile de la data comunicării actului de executare, iar termenul este de decădere. Prin ea se pot invoca nulități ale actelor de executare, prescripția dreptului de a obține executarea silită sau, în anumite condiții, apărări de fond. Este util și să se ceară suspendarea executării până la soluționarea contestației.

Divorțul prin acordul soților, fără copii minori, se poate soluționa în fața notarului sau a ofițerului de stare civilă în aproximativ o lună. Divorțul judiciar prin acord durează de regulă câteva luni. Divorțul din culpă, cu capete de cerere privind copiii sau partajul, se poate întinde pe unul sau doi ani, în funcție de probatoriu.

Regula este exercitarea în comun a autorității părintești, iar locuința se stabilește după interesul superior al copilului. Instanța ține seama de ancheta psihosocială, de stabilitatea și disponibilitatea fiecărui părinte, de mediul de viață și de relația efectivă cu copilul, iar copilul care a împlinit 10 ani este ascultat obligatoriu. Culpa în desfacerea căsătoriei nu este, în sine, un criteriu.

Ea se raportează la veniturile părintelui obligat: până la un sfert din venitul lunar net pentru un copil, o treime pentru doi copii și jumătate pentru trei sau mai mulți. Cuantumul poate fi modificat printr-o nouă cerere atunci când se schimbă veniturile sau nevoile copilului. Când veniturile nu pot fi dovedite, instanța se raportează la salariul minim pe economie.

Nu. Partajul poate fi cerut odată cu divorțul, ulterior acestuia sau chiar în timpul căsătoriei, pentru motive temeinice. Amânarea lui simplifică divorțul, dar prelungește starea de coproprietate. Dacă soții se înțeleg asupra împărțelii, aceasta se poate realiza prin act notarial, mai rapid și mai ieftin decât pe cale judiciară.

Da, ca regulă. Legea nr. 554/2004 impune parcurgerea procedurii prealabile în termen de 30 de zile de la comunicarea actului administrativ, iar acțiunea introdusă direct în instanță se respinge ca inadmisibilă. Există excepții — între altele pentru actele administrative cu caracter normativ — dar ele sunt limitate și trebuie verificate de la caz la caz.

Acțiunea se introduce, ca regulă, în termen de 6 luni de la primirea răspunsului la plângerea prealabilă sau de la expirarea termenului legal de răspuns. Pentru motive temeinice, acțiunea poate fi introdusă și peste acest termen, dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este de prescripție, cel de un an este de decădere.

Da, prin cererea de suspendare întemeiată pe art. 14 sau art. 15 din Legea nr. 554/2004. Trebuie dovedite cazul bine justificat — o îndoială serioasă asupra legalității actului — și paguba iminentă. Suspendarea se judecă de urgență și este adesea decisivă în materie fiscală, unde executarea începe înainte de soluționarea fondului.

Decizia se contestă mai întâi pe cale administrativă, la organul fiscal competent, în termen de 45 de zile de la comunicare. Abia după soluționarea contestației, sau după expirarea termenului de soluționare, cauza poate ajunge în fața instanței de contencios administrativ și fiscal. Contestația nu suspendă executarea, de aceea se analizează separat o cerere de suspendare.